Istoric comună

Symbols_of_Romania

PREZENTAREA LOCALITĂȚII CORBU

 

Comuna Corbu este situată în nordul județului Harghita, de-a lungul graniței de nord-est, pe Valea Bistricioarei, afluent al Bistriței, în “creierul” Carpaților Orientali, pe D.N.15 ce leagă Moldova de Transilvania.

Vatra localității este de tip răsfirat, așezată pe cursul  mijlociu al râului Bistricioara, întinzându-se la confluența afluenților acesteia (Pârâul Vinului, Valea Corbului, Pârâul Barasău), încadrată la nord de culmea Budacu (Munții Bistriției), culmea Comarnicului (1519 m) și Piatra Arsă (1348 m), iar la sud Munții Giurgeului cu culmile Tulgheș, Preluca (1178 m), Corhana (1168 m). Comuna Corbu cuprinde și satul Capu Corbului.

Altitudinea medie a localității este în jur de 750 m., altitudinea minimă de 674 m. la confluența pârâului  Barasău cu Bistricioara, înălțimea  maximă fiind Vârful Țibleș (1765 m).

Vecinii sunt localitatea Tulgheș în sud-est, comuna Ditrău în sud, localitatea Borsec în nord-vest și nord, județul Suceava în nord și comuna Grințieș în est.

Suprafața localității  este de 17.049 ha.

Localitatea fiind situată pe D.N.15 ce leagă Moldova de Transilvania, se leagă direct de principalele orașe ale țării, iar prin  Gara Toplița (35 km.) de căile ferate române.  Prin DJ 174B se face legătura cu localitatea Bilbor, iar pe DJ 127 prin localitatea Tulgheș de bazinul Gheorgheni, ca variantă mai directă. Față de reședința de județ – Miercurea Ciuc suntem la 130 km.

Teritoriul localității se dezvoltă în cele două bazine depresionare aflate la confluența pâraielor Valea Corbului și Barasău cu Bistricioara – Corbu și la confluența cu Pârâul Vinului – Capu Corbului, separate de o porțiune de vale mai îngustă, cu aspect de defileu,  denumită local Strâmtură, între Pârâul Savului și Pârâul Lăbonțenilor. Lunca relativ largă, terasele și umerii de terasă, conurile terasate, versanții domoli, piscurile și vârfurile semețe au constituit treptele de relief prielnice pentru dezvoltarea unei localități permanente, vechi și continue.

Climatic localitatea se încadrează tipului de  climă temperat-continental de tranziție, specific arealelor depresionare intramontane ce se caracterizează prin umezeală mai mare a aerului, depuneri de  rouă frecvent, calm atmosferic, contraste termice evidente între zi și noapte, între iarnă (temperatură medie – 4°C) și vară (temperatură medie – iulie 16°C), precipitații mai scăzute decât a munților înconjurători, precum și inversiuni de temperatură.

Comuna Corbu prezintă o rețea hidrografică densă, cu numeroase izvoare, din care unele minerale (Izvorul Comarnic, Izvorul Branea, Izvorul Laurențiu), ape subterane și râul Bistricioara cu afluenții lui (Valea Seacă, Pârâul Vinului, Valea Corbului, Barasău, Asod etc.) cu debitele variabile, ape repezi cu numeroase  praguri, repezișuri și chei.

Pădurile de molid, pădurile de rășinoase și fag, cu o faună variată (cerb, căprioară, urs, mistreț, lup, râs, etc.), vegetația de luncă, pajiștile și fânețele cu valoare nutritivă, ocupă suprafețele cele mai mari.

Relieful variat, cu lunca largă, climatul de adăpost, bogăția pădurilor, a pajiștilor și fânețelor, a apelor curgătoare, cu o faună acvatică bogată, au constituit condiții prielnice pentru dezvoltarea  unei localități permanente, vechi, cu o istorie zbuciumată dar continuă, cu oameni harnici a căror îndeletnicire o constituie creșterea animalelor, exploatările forestiere, pescuitul, unde femeile torc lână și cânepă cu fusele străbunelor iar flăcăii cresc animale (Alecu Russo).

Activitățile economice se leagă strict de resursele naturale – minerale, păduri și fânețe. Exploatările de argint, toponimele de argintăria – pârâul Argintăria și toponimul La Baie, dovedesc, că pe vremuri au existat mine de argint. Exploatările forestiere au constituit  activitatea de  bază a bărbaților încă din cele mai vechi timpuri, populația cunoștea tehnici de exploatare, transport și prelucrare. Drumurile argelite cu material lemnos, ulucuri pentru transport, carele și săniile, jugul pentru împerecheatul animalelor de transport (bovine), hamul și căpăstrul pentru cai au constituit  unelte în activitățile bărbaților. S-au dezvoltat fierăriile pe bază de cărbune obținut din lemn (mangal). S-a dezvoltat plutăritul pe Bistricioara și fabrici de prelucrare a lemnului. Pe Valea Bistricioara erau “ haituri” (toponimul La Hait) unde se formau plute și numeroase fabrici, joagăre, etc.

Creșterea animalelor este o activitate tradițională  zonei carpatice. Corbenii creșteau oi și vaci. Pășunatul se realiza într-o transhumanță locală, sezonieră.  Produsele din lapte de amestec oaie – bovină au fost și sunt specifice văii Bistricioarei, de bună calitate, apreciate. Femeile, gospodine de bună credință, ajutau la creșterea animalelor și se ocupau cu torsul, cusutul, împletitul, țesutul. Se valorificau produsele proprii  – lâna și cânepa. Se apreciază că dezvoltarea satului românesc a avut trei piloni importanți:

-creșterea animalelor (oaia) care a asigurat hrana, iar produsele secundare – lâna și pieile pentru îmbrăcăminte în perioada iernii;

-cânepa, cultura cânepei și prelucrarea ei (toponimul La topcilă) asigura îmbrăcămintea  pentru perioada  caldă (ițari de cânepă…);

-albina, care oferea diversitatea alimentară (resurse de glucide, de energie).

Carpații au oferit dintotdeauna condiții naturale prielnice dezvoltării unor nuclee de populație din cele mai vechi timpuri. Dovezile istorice descoperite la Borsec, Pasul Creanga, Valea Corbului, Tulgheş, Bistricioara, Ceahlău, Grinţieş, cetăţile dacice din judeţul Harghita, sunt mărturii că Bazinul Bistricioara a fost leagănul unei vechi populaţii de daci liberi şi prezenţa populaţiei a fost continuă.

Istoria localităţii Corbu este strâns legată de poziția sa, la graniţa dintre cele două provincii istorice, de evenimentele istorice şi activităţile economice.

La începutul secolului al XIII-lea, când secuii au fost colonizaţi în estul Transilvaniei, au găsit aici o populaţie sedentară românească care practica agricultura. Cronica maghiară a lui Simon de Keza (1282 – 1285), arată că și secuii veniți din Câmpia Panonică, au găsit aici în Carpați o populație românească de la care au învățat scrierea acestora și care se ocupau de creșterea animalelor, cultivarea pământului și unele meșteșuguri. Începe perioada conviețuirii româno-secuiești.

Prima atestare documentară a apărut în anul 1790 sub numele de Poiana Corbului (Tezaurul toponimic al României). În “Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania” apar următoarele atestări: CORBU, u.HOLLÓ (1808); 1854 HOLLÓ; 1913 (GYERGYŐHOLLÓ). În  REPERTORIUM LOCORUM, JOAN  LIPSKY semnalează existența localității în anul 1770 cu numele de VALEA CORBULUI. Într-un document din 1864 semnat de preotul Grigorie Cojocariu, de Ioan Cojocariu – judele satului, de Teodor Cojocariu și de N.Blană – notar, se spune că această comună “ au apărut numire de la valea care românește se zice Valea Corbului, iar frații secui au numit-o Holló, de la Hollópataka”.

Sunt mai multe legende care se referă la denumirea localității. Tradiția locală amintește de Petru Rareș care, trecând pe Valea Bistricioarei spre Castelul de la Lăzarea, văzând pădurile de  brad, “negre precum pana corbului”, ar fi lăsat această denumire pentru localitate.

Numele localității  ar putea proveni de la nume de persoană : Corbu. Acest lucru se reflectă și în sintagma Valea Corbului, unde articolul genitival lui este post-pus, așa cum era în limba română veche. În acest sens apare o legendă care se referă la un comandant de oști transilvănean CORBU, căzut în luptă pe un deal,  iar de la acest deal derivă și denumirile locale: Corbu, Capu Corbului. Într-o scriere a lui Alecu Russo, stânca Corbului, apare postum în traducerea lui Vasile Alecsandri, în “Foaia societății pentru literatură și cultură română în Bucovina”, numărul 6-7 din 1868, se prezintă o legendă care are legătură cu localitatea harghiteană Corbu. Pe când “se făceau adesea năvăliri de tătari în țară “, păgânii auziseră de frumusețea unei fete Corbița și vroiau să o ducă hanului din Buceag. În lupta care se dă, tatăl și logodnicul ei mor iar ea “scapă și o apucă la fugă spre munte, s-a urcat pe o stâncă și s-a aruncat în prăpastie“. Stânca a rămas cu numele de STÂNCA CORBULUI.

Cert este că Vasile Alecsandri, în schița intitulată “Borsec“ din anul 1854, amintește de Corbu, localitate ce ar păstra numele dat de Petru Rareș.

Recensământul din 1850 înregistrează 148 de case și 160 de familii. Pe naționalități, existau  533 de români, 75 de maghiari, 41 de secui, 13 germani, 2 armeni și 38 de alte naționalități.

Între 1850 – 1864 obștea din Corbu avea un sigiliu românesc, reprezentând un corb cu aripile desfăcute, care ține în cioc un trifoi. În jur scrie “SIGILIUL COMUNEI CORBU”.

În 1835 s-a înființat parohia greco-catolică, o biserică de lemn cu hramul “Sf.Simeon Stâlpnicul” s-a înălțat în 1839. În anul 1925, s-a înălțat o nouă biserică cu hramul “Pogorârea Duhului Sfânt”.

În biblioteca parohiei Corbu s-a aflat lucrarea  lui Samuil Micu Klein Propovedania la îngropăciunea oamenilor morți , Blaj 1784, cumpărată de “Simeon Cojocariu la biserica în Corbu și au scris eu, Cojocariu Grigore, paroh în Corbu și administrator în Bilbor, în anul 1847, iulie, 10 zile”.

În anul 1910 se ridică biserica de lemn cu hramul “ Nașterii Maicii Domnului” la Barasău.

În privința învățământului, o școală românească confesională ființează între 1780 – 1790. În 1922, funcționau școli la Barasău, Centru și  Capu Corbului.

Localitatea a cunoscut o dezvoltare generală în secolele următoare reflectând un evident progres socio-economic.

SITUAȚIA ADMINISTRATIVĂ

Încă de la apariția sa în documentele istorice, CORBU a fost și a rămas una dintre localitățile rurale de pe valea Bistricioarei. După rectificarea graniței dintre Moldova și Transilvania în 1792 CORBU a fost inclus din punct de vedere administrativ la fost comitat Ciuc, plasa Gheorgheni.

Între 1894 – 1928, comuna este inclusă în județul Ciuc, plasa Gheorgheni; între 1928 (octombrie) – 1930 aparține de județul Neamț; între 1930 (octombrie) – 1938, localitatea aparține de județul Mureș, plasa Toplița; între 1939 – 1949, comună în județul Ciuc, plasa Gheorgheni; între 1950 – 1956, comuna aparține de regiunea Bacău, raionul Ceahlău; între 1957 – 1968, comuna aparține de Regiunea Mureș Autonomă Maghiară, Raionul Toplița. De la împărțirea administrativ-teritorială din 1968, comuna Corbu aparține județului Harghita.

 

 

 

Share This: